Știfturile cu arc sunt utilizate în multe ansambluri diferite din diverse motive: pentru a servi ca știfturi de balamale și axe, pentru alinierea componentelor sau pur și simplu pentru a fixa mai multe componente împreună. Știfturile cu arc sunt formate prin rularea și configurarea unei benzi metalice într-o formă cilindrică care permite compresia radială și recuperarea. Atunci când sunt implementate corect, Știfturile cu arc oferă îmbinări robuste și fiabile, cu o retenție excelentă.
În timpul instalării, știfturile cu arc se comprimă și se conformează orificiului gazdă mai mic. Știftul comprimat exercită apoi o forță radială spre exterior împotriva peretelui găurii. Reținerea este asigurată prin compresie și frecarea rezultată dintre știft și peretele găurii. Din acest motiv, suprafața de contact dintre știft și gaură este esențială.
Creșterea solicitării radiale și/sau a suprafeței de contact poate optimiza retenția. Un știft mai mare și mai greu va prezenta o flexibilitate redusă și, prin urmare, sarcina arcului instalat sau solicitarea radială va fi mai mare. Știfturile cu arc spiralat sunt excepția de la această regulă, deoarece sunt disponibile în mai multe sarcini (ușoare, standard și grele) pentru a oferi o gamă mai largă de rezistență și flexibilitate în cadrul unui diametru dat.
Există o relație liniară între frecare/retenție și lungimea de angrenare a unui știft cu arc într-o gaură. Prin urmare, creșterea lungimii știftului și a suprafeței de contact rezultată dintre știft și gaura gazdă va duce la o retenție mai mare. Deoarece nu există retenție la capătul știftului din cauza teșiturii, este important să se ia în considerare lungimea teșiturii la calcularea lungimii de angrenare. În niciun moment teșitura știftului nu trebuie amplasată în planul de forfecare dintre găurile de îmbinare, deoarece acest lucru poate duce la traducerea forței tangențiale în forță axială, care poate contribui la „deplasarea” sau mișcarea știftului în direcția opusă planului de forfecare până când forța este neutralizată. Pentru a evita acest scenariu, se recomandă ca capătul știftului să depășească planul de forfecare cu un diametru al știftului sau mai mult. Această condiție poate fi cauzată și de găurile conice care pot traduce în mod similar forța tangențială în mișcare spre exterior. Ca atare, se recomandă implementarea găurilor fără conicitate și, dacă este necesară o conicitate, aceasta să rămână sub 1° inclus.
Știfturile cu arc își vor recupera o porțiune din diametrul preinstalat oriunde nu sunt susținute de materialul gazdă. În aplicațiile de aliniere, știftul cu arc trebuie introdus cu 60% din lungimea totală a știftului în orificiul inițial pentru a-i fixa permanent poziția și a controla diametrul capătului proeminent. În aplicațiile cu balamale cu fixare liberă, știftul trebuie să rămână în elementele exterioare, cu condiția ca lățimea fiecăreia dintre aceste locații să fie mai mare sau egală cu 1,5x diametrul știftului. Dacă această regulă nu este respectată, menținerea știftului în componenta centrală poate fi prudentă. Balamalele cu fixare prin frecare necesită ca toate componentele balamalei să fie pregătite cu găuri potrivite și ca fiecare componentă, indiferent de numărul de segmente de balama, să maximizeze angrenarea cu știftul.
Data publicării: 11 ian. 2022